Ura lumii împotriva noastră

În lume există o foarte mare ură împotriva noastră, a ucenicilor lui Hristos, iar această ură se manifestă prin două cuvinte foarte frumoase: libertate și dragoste.

Aceste două cuvinte sunt scoase tot mai des în evidență de către mass-media și de persoanele de succes precum cele ale spectacolului și a sportului, având aceste categorii o foarte mare atenție din partea lumii.

Multora poate apărea ciudat sau incredibil asta, dar lucrurile stau chiar așa deoarece cei ce vorbesc despre libertatea omului văd în Creștini niște adversari, fiind aceștia împotriva acestui principiu al libertății așa cum este înțeles de către lume (libertate care este după fire).

Oamenii nu sunt liberi la ochii lui Dumnezeu să facă și să gândească ce vor ei (asta explică de ce Dumnezeu a poruncit să li se propovăduiască pocăința și Evanghelia). În plus, Creștinii sunt împotriva iubirii răului care domnește în lume, rău care este numit bine (Isaia 5:20).

Așa că, fraților, nu fiți surprinși de ura pe care cei din lume o arată față de noi ucenici a lui Hristos. Întunericul, noi știm, urăște lumina. Cum zice Scriptura:

„Caci oricine face raul urăște lumina si nu vine la lumina, ca sa nu i se vădească faptele.” (Ioan 3:20)

Haideți deci să continuăm să strălucim în această lume întunecată, având ca referință Cuvântul vieții și predând sufletele noastre Creatorului, făcând bine și niciodată să nu întoarcem rău pentru rău.

Articol original

Înțelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu

intelepciune

Drept a spus apostolul Pavel „Caci intelepciunea lumii acesteia este o nebunie inaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei intelepti in viclenia lor.” Si iarasi: „Domnul cunoaste gandurile celor intelepti. Stie ca sunt desarte.” (1Corinteni 3:19-20)

Nu este posibil să cunoști pe Dumnezeu prin simpla înțelepciune omenească.

A plăcut deci Domnului Dumnezeu „sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii. Iudeii, intr-adevar, cer minuni, si grecii cauta intelepciune; dar noi propovaduim pe Hristos cel rastignit, care pentru iudei este o pricina de poticnire, si pentru Neamuri, o nebunie; dar pentru cei chemati, fie iudei, fie greci, este puterea si intelepciunea lui Dumnezeu. Caci nebunia lui Dumnezeu este mai inteleapta decat oamenii; si slabiciunea lui Dumnezeu este mai tare decat oamenii.” (1Corinteni 1:21-25).

Numai Dumnezeului înțelept, prin Isus Hristos, să fie adusă toată cinstea și mărirea în vecii vecilor. Amin.

Articol original

Doi închinători la idoli

papi-idoli

Iată ce fac Bergoglio și Ratzinger: se închină în fața idolilor precum fac toți închinătorii la idoli. Acest lucru este condamnat de Dumnezeu.
Nimeni să nu se înșele încât închinătorii la idoli nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu (1Corinteni 6:9-10), și deci nici acești doi oameni, dacă nu se vor pocăi și vor lăsa idolii lor și vor crede în Evanghelia lui Cristos.

Articol original

Sunt îngroziți

ingrozit

De ce dregătorul Felix a rămas îngrozit când l-a auzit pe Pavel vorbind (Fapte 24:25) ? Fiindcă el era un păcătos care a auzit vorbind un om a lui Dumnezeu despre neprihănire, despre înfrânare și despre judecata viitoare.

Și astăzi păcătoșii sunt îngroziți când aud vorbind pe un om a lui Dumnezeu. După cum spune profetul: „Pacatosii sunt ingroziti in Sion; un tremur a apucat pe cei nelegiuiti care zic: „Cine din noi va putea sa ramana langa un foc mistuitor ? Cine din noi va putea sa ramana langa niste flacari vesnice ?” (Isaia 33:14)

Articol original

Îl fac mincinos pe Isus

Cei care spun toţi oamenii sunt fii a lui Dumnezeu, mint împotriva adevărului. Îl fac mincinos pe Isus deoarece chiar Isus a spus există „fiii celui rau” (Matei 13:38).

Tot Isus a spus celor ce vroiau îl omoare, crezând făceau un lucru bun înaintea lui Dumnezeu, „Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas; si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii.” (Ioan 8:44).

Fiţi atenţi şi îndepărtaţi- de la aceşti amăgitori.

Articol original

Pornirile inimii

my_dark_heart_by_rasmusir-d35al1uDumnezeu le-a spus Israeliţilor: „Nimeni, dupa ce a auzit cuvintele legamantului acestuia incheiat cu juramant, sa nu se laude in inima lui si sa zica: „Voi avea pacea, chiar daca as urma dupa pornirile inimii mele si chiar daca as adauga betia la sete.” (Deuteronom 29:19)

Dar ei nu au vrut îl asculte şi au început meargă după pornirile inimilor lor, crezând vor avea pace în orice caz. Dar au rămas înşelaţi deoarece Dumnezeu a revărsat asupra lor mania lui din cauza acestor porniri.

ne fie de exemplu ceea ce s-a întâmplat Israeliţilor nu urmăm calea pe care aceştia au mers.

Prorocii mincinoşi sunt copii al diavolului

lupi

Dacă Pavel ar fi crezut că toţi oamenii sunt copii a lui Dumnezeu, atunci nu ar fi chemat „fiul dracului” (Fapte 13:11) pe acel proroc mincinos cu numele de Bar-Isus. Fiţi atenţi fiindcă când Pavel a făcut aşa ceva era „plin de Duhul Sfânt” (Fapte 13:9). El deci a vorbit astfel prin Duhul Sfânt iar noi ştim că „Duhul este adevărul” (1Ioan 5:6).

Deci toţi prorocii mincinoşi – iar în lume sunt mulţi după cum este scris „Se vor scula multi proroci mincinosi si vor insela pe multi.” (Matei 24:11) si „[…] caci in lume au iesit multi proroci mincinosi.” (1Ioan 4:1) – sunt fii al diavolului.

Trebuie ne ferim de ei după cum a zis Isus: „Paziti-va de prorocii mincinosi! Ei vin la voi imbracati in haine de oi, dar pe dinauntru sunt niste lupi rapitori. Ii veti cunoaste dupa roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini? Tot asa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rau face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rau nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este taiat si aruncat in foc. Asa ca, dupa roadele lor ii veti cunoaste.” (Matei 7:15-20).

Prorocii mincinoşi sunt nişte pomi răi care fac roade rele: ei se recunosc după roadele lor. Sunt periculoşi pentru turmă Domnului. Dar va veni ziua când aceştia vor fi aruncaţi în iazul cu foc şi cu pucioasă, unde întâi va fi aruncat prorocul mincinos împreună cu fiara, înaintea căruia va face minuni pentru a amăgi pe cei ce vor primi semnul fiarei şi pe cei ce se vor închina icoanei ei. (Apocalipsa 19:20). Acolo vor fi chinuiţi în vecii vecilor. Amin.

fie, deci, Dumnezeu recunoscut veridic şi AMĂGITORI toţi cei ce spun orice om este fiu a lui Dumnezeu. Nu lăsaţi înşelaţi de vorbele lor mincinoase. Lipiţi de Cuvântului lui Dumnezeu şi veţi avea bine.

Articol original

Mustrare publică pentru pastorul evanghelic cesaționist John MacArthur

Duminică 16 august, cineva a urcat pe scena unde predicatorul John MacArthur vorbea și l-a mustrat în public pentru falsa învățătură pe care el o propovăduia, adică Duhul Sfânt care a încetat să răspândească darurile sale.

Acest lucru a fost spus de mai multe ori de John, chiar și în timpul „Strange Fire Conference” susținută doi ani în urmă:

Doar noi credem că El (Duhul Sfânt) a încetat o funcție, cea de a dărui creștinilor și astăzi daruri spirituale miraculoase precum vorbirea în limbi, proorocia și darul de a vindeca. (We only believe He has ceased one function and that is He no longer gives believers today the miraculous spiritual gifts, gifts like speaking in tongues, prophecy and healing.)

Sursa: http://www.gty.org/resources/sermons/TM13-7/a-case-for-cessationism

Această falsă învățătură se numește „cesaționism” și în Italia, dar și în România (N.R), este susținută de mulți.

Iată clipul:

Totuși nebunul John Macarthur și cei ce îl urmează au luat în râs această mustrare.

Iată ce se întâmplă imediat după:

Articol original

O botniță la gură și o lesă în jurul gâtului

botnita

Sunt unii care aduc mereu ca exemplu cuvintele lui Pavel „Pot totul in Hristos care ma intareste.” (Filipeni 4:13) dar nu au curajul să zică nici un cuvânt împotriva Masoneriei care a pătruns în denominațiile evenghelice.

Cum se poate așa ceva ? Doar ei sunt cei care spun mereu „suntem liberi în Hristos”…
Atunci de ce nu sunt liberi să zică vreo ceva împotriva diabolicelor principii și planuri ale Masoneriei, care și-a intans rădăcina în denominațiile evanghelice ?

Nu este oare că aceștia pot face și spune numai ce vrea Masoneria ? Să spunem că da; să spunem că este Masoneria care decide ce pot și ce nu pot face, în ce pot fi liberi și în ce nu.

Aceștia nu pot face însă voia lui Dumnezeu și nu sunt nicidecum liberi, având o botniță la gură și o lesă la gât. Fiți atenți la oamenii de acest fel: ei sunt sub influența Masoneriei și deci sunt sclavi a unor oameni.

Articol original

Baptistul Jimmy Carter este favorabil căsătoriilor homosexuale

Jimmy Carter, ex președinte ale Statelor Unite ale Americii și apartenent bisericii baptiste (el zice că este născut din nou) a afirmat că Isus ar aprova căsătoriile între homosexuali.

Un lucru rușinos și scandalos, care ne arată că acel Isus despre care vorbesc mulți care se dau drept Creștini este un Isus cu totul diferit de cel Biblic.

Iată articolul unde se vorbește despre asta:

Former President Jimmy Carter said in an interview that he thinks Jesus would approve of gay marriage.

“I think Jesus would encourage any love affair if it was honest and sincere and was not damaging to anyone else, and I don’t see that gay marriage damages anyone else,” Carter said in a HuffPost Live interview.

“I believe Jesus would approve gay marriage,” he said. “That’s just my own personal opinion.”

Carter said that while he supports same-gender weddings, he doesn’t think churches who disagree with the practice should be required to perform them. “But those two partners should be able to go to the local court house or a different church and get married,” he said.

Carter, who identifies as a born-again Christian, was on the Huffington Post program to discuss his new book “A Full Life: Reflections at Ninety.” Carter’s faith and spirituality are heavily talked about in the memoir.